DROBETA TURNU SEVERIN/FÂNTÂNA PORTULUI, ÎN PROCES DE RESTAURARE
În aceste zile, o echipă de 12 studenți la universități de arhitectură din București, Timișoara și Brașov, voluntari ai Asociației Locus, lucrează la reabilitarea Fântânii Mihalache Fratoștițeanu cunoscută de severineni sub denumirea populară de Fântâna Miresei sau Fântâna Portului.
Semnificația istorică și arhitecturală a fântânii, care a fost ridicată în urmă cu peste 135 de ani, face ca acest proces de restaurare să fie unul foarte complex și minuțios, motiv pentru care s-a început prin curățarea și punerea în siguranță a fragmentelor cele mai fragile.
“ Pe lângă reparații, vom face eforturi și pentru recaptarea apei potabile pentru a o reda severinenilor în deplină siguranță.
Mai mult decât atât, vom revitaliza și spațiul din împrejurimi, prin amplasarea de bănci și modernizarea sistemului de iluminat. Urmărim astfel să repunem în circuitul turistic acest vestigiu istoric cu o valoare profundă pentru municipiul nostru.”, precizează primarul Marius Screciu.
Modificări în programul zborurilor Wizz Air de la Craiova, începând din octombrie
Primăria Drobeta Turnu Severin continuă să repare mobilierul stradal
DROBETA TURNU SEVERIN / O nouă ediţie a memorialului “DAN CĂTĂLIN PUICEA” şi peste 600 de participanţi la CROSUL SEVERINULUI
Passaris, dus de urgență la spital !!!
Încă trei şcoli din Drobeta Turnu Severin intră în proces de modernizare 