MEHEDINŢI / MODERNIZAREA DRUMULUI DINTRE VLĂDAIA ȘI ȘTIRCOVIȚA, APROAPE DE FINAL

Astăzi a început să se toarne cel de-al doilea strat de asfalt pe DJ 563 A, între localitățile Vlădaia (int. DC 94) și Ștircovița (ieșirea din sat), investiția fiind realizată de Consiliului Județean Mehedinți.

Este o investiție care s-a realizat într-un timp scurt timp, în sensul că din luna iunie până acum s-a turnat primul strat de asfalt pe distanța de 3,142 km, s-au realizat rigolele betonate, peste 100 accese la proprietăți, 9 podețe transversale, 24 legături cu drumurile laterale, iar zilele acestea se așterne stratul de uzură.

După ce se vor realiza acostamentele și marcajele, se vor monta indicatoarele, iar investiția va fi recepționată.

Mă bucur că locuitorii au acum un drum la standarde ridicate, așa cum i-am obișnuit pe locuitorii județului Mehedinți prin investițiile precedente ! ”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.