Scântei la lansarea candidaţilor AUR pentru primăria Craiovei şi a altor câteva primării din Dolj. Marian Vasile “interzis” la lansarea propriei candidaturi

Lansarea candidaților AUR la Craiova a fost șicanată de primarul Olguța Vasilescu, care a refuzat să acorde partidului autorizație pentru eveniment.

George Simion a mers alături de viitorii candidați la alegerile locale și județene în fața sediului Centrului Multifuncțional, unde își desfășoară activitatea Primăria Craiova, pentru a-i prezenta public.

Filmul evenimentelor

În jurul orei 10.00, au apărut în curtea Centrului Multifuncțional cca. 200 de persoane, o parte aduşi de prin judeţ, pentru a-i “întâmpina” şi a se contra cu cei de la AUR.    “Protestatarii” fuseseră dotaţi cu pancarte anti-AUR, unii din ei fiind aceeaşi cu care membrii AUR  fost întâmpinați de social-democrați și luna trecută, când au protestat împotriva deciziei de comasare a alegerilor și au vrut să picheteze sediul PSD Dolj.

Cu toate că unii dintre ei erau cunoscuţi ca fiind membrii PSD, alţii angajaţi ai regiilor din subordinea primăriei, au susţinut cu vârf  şi îndesat că sunt acolo pentru  “Răzvan”. Făceau referire la Răzvan Diaconu, unul din actualii viceprimari ai Craiovei, care face jocurile Olguţei Vasilescu. Este cunoscut faptul că Diaconu a încercat să se “infiltreze” în AUR, sperând că va fi candidatul auriştilor la primăria municipiului. Însă, Simion, a aflat ce jocuri face Diaconu şi “i-a făcut vânt”.

Nu mare a fost surpriza că în zona Centrului Multifuncţional  din Craiova, au fost mobilizaţi zeci de jandarmi şi poliţişti.

Aşa cum anunţaseră şi în comunicatul de presă, cei de la AUR, şi-au făcut apariţia la ora 11 : 00. Jandarmeria nu a aşteptat prea mult şi s-a mobilizat la intrarea principală a Centrului Multifuncţional. Cei de la AUR s-au deplasat pe trotuar, încolonaţi, fiind blocaţi de cordonul format de jandarmerie.

În prima instanţă, doar Simion şi câţiva membrii ai staff-ului, au reuşit să treacă de cordonul  jandarmeriei, urmaţi fiind la un interval de timp foarte scurt şi de “liderul” doljean Ringo Dămureanu. Pe repede înainte s-au instalat la pupitrul amenajat în faţa intrării Centrului Multifuncţional.

Marian Vasile, candidatul AUR pentru fotoliul de Primar, actualmente consilier municipal, dar şi Corâţu Cosmin, consilier municipal, au fost blocaţi pentru a mai înainta.

Bizar este că nici ziariştii nu au scăpat. Jurnaliştii rămaşi lângă cordonul jandarmeriei, nu au fost lăsaţi să treacă, fiind chiar bruscaţi de jandarmii care erau echipaţi cu veste specifice, inscripţionate cu : “DIALOG”.

Aşa este la Craiova….” ce-a mai frumoasă meserie este la jandarmerie !!!”